Ieri, la Festivalul Tricolorului nu și-a făcut apariția nicio televiziune din Chișinău.

Am împărțit trecătorilor câteva sute de tricouri și șepci și câteva mii de panglici tricolore. Am legat de oglinzile troleibuzelor si ale microbuzelor alte câteva mii de panglici. Am adunat, seara, în Piața Marii Adunări Naționale, peste o sută de șoferi care au lipit pe retrovizoarele automobilelor autocolante  și au legat de antene panglici tricolore.

Dacă stăm să ne gândim bine, a fost prima acțiune, primul răspuns coerent la campania deșănțată a Rusiei de re-ocupare a Basarabiei prin simbolica lor de război.

Nicio televiziune din Chișinău n-a considerat că e cazul să informeze publicul despre acest eveniment. În schimb, tot aceste televiziuni au dat năvală în PMAN când așa-zisa Ligă a tineretului rus împărțea mii de panglici bicolore trecătorilor. Tot aceste televiziuni stăteau ciucure pe capul uni tip care explica de ce moldovenii trebuie să fie blegi și în continuare.

Astăzi, UNION va împărți trecătorilor alte  sute de tricouri și șepci și alte mii de panglici tricolore. Vom lega  câteva mii de panglici tricolore și  de copacii din PMAN.  Seara, în Piața Marii Adunări Naționale, așteptăm  peste o sută de bicicliști care vor porni într-un marș tricolor prin capitală.

Mâine, începând cu ora 12.00,  în scuarul Teatrului Eugene Ionesco,  vom organiza un târg de artizanat. Meșterii care au răspuns apelului nostru ne vor oferi  cele mai diverse  obiecte cu simbolica tricoloră: de la cercei și oale de ceramică – la produse tricotate și țesute.  Totul  de utilitate cotidiană, dar și pentru  bucuria  ochiului  nostru. Al nostru, dar nu  și  al televiziunilor din Chișinău care așteaptă răbdătoare să vină următorul 9 mai. Al lor, al marionetelor Moscovei.

Vitalia Pavlicenco se preface că nu înțelege esența discuției: nu articolul despre Eugen Tomac m-a deranjat – ar fi o pretenție aberantă – ci comentariul lui Gheorghe Viță care, cu rea credință, scrie despre rudele apropiate ale șefului DRP că ar fi agenți ai serviciilor secrete ale unui stat străin. Scopul provocării este evident – să arunce o umbră de îndoială asupra unui funcționar de stat care, din întâmplare sau nu, nu este fan PNL și al Vitaliei Pavlicenco, implicit. Nu contează cine este persoana atacată, contează că se spun minciuni, contează că se folosește limbaj suburban, contează că se promovează un discurs primitiv și intolerant care compromite ideea unionistă.

Înloc să-și ceară scuze pentru calomnia unui personaj infam (sau să-și asume vina, fiindcă  Gh.Viță  nu are nici cea mai  vagă  intenție s-o facă),  doamna care apare în rolul unionistului nr.1 trece la atac. Nu am de gând să mă angajez în nicio polemică până nu vor fi prezentate probele de rigoare sau se vor cere scuze public pentru aceasta infamie.

P.S. Am discutat la telefon cu autorul articolului despre Eugen Tomac. I-am spus că nu accept articole anonime, că trebuie să ai curajul să semnezi ceea ce spui, că trebuie să-ți asumi public discursul incomod. Tânărul a căzut de acord și mi-a spus că a fost greșeala celor care au preluat articolul lui fără să menționeze autorul.

P.P.S. După ce se va consuma acest incident, și,  dacă Vitalia Pavlicenco va insista, am să răspund la întrebările puse de domnia sa,  și am să-mi expun poziția față de Consiliul Unirii.

Vitalia Pavlicenco, având și pseudonimul Consiliul Unirii, a publicat pe blogul ei de pe Union un comentariu la un interviu acordat de Eugen Tomac presei de la Chișinău. Nu comentez, deocamdată, comentariul. Am s-o fac mai târziu, dacă va fi cazul.

În schimb, Gheorghe Viță, un activist al Consiliului Unirii, mâna dreaptă a Vitaliei Pavlicenco, a postat un comentariu în care afirmă că rudele apropiate ale lui Eugen Tomac au activat si activează în cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Până aici totul e perfect: oricine are dreptul să afirme orice îi trăznește prin cap. Cu o singură precizare: să dețină și probele care ar susține cele afirmate. Cu atât mai mult cu cât este vorba de o asemenea învinuire. Viță, de fapt, îl învinuiește pe Tomac de înaltă trădare. Frumos, monșer!  

Iată de ce o somez public pe Vitalia Pavlicenco, alias Consiliul Unirii, alias Gheorghe Viță să publice pe acest portal probele care ar demonstra învinuirile ce i se aduc înaltului funcționar român.

În cazul în care probele vor întîrzia să apară, voi considera că acestea nici nu există și că afirmația este o calomnie mârșavă. În consecință, Union se va descotorosi de prezența acestor personaje infame.

Daca se va dori să aduc mai multe argumente într-o eventuală dezbatere publică, am s-o fac la prima solicitare.

În cele ce  urmează, asta va fi - vă vom dezvălui, cu adevărat, o incredibilă poveste dintre două personaje. Ca în piesele shakespeariene - el și ea: Natasha și Mark. Mark și Natasha. Dar să le luăm pe rând.

Cu ceva timp în urmă, să fi fost acum o lună sau poate mai mult,  cineva a adus la redacție și a lăsat,  pe numele  meu,   un plic gros  cu un conținut misterios, la prima vedere – un schimb de sms-uri dintre cei doi. Pe o pagina atașată era adăugat un text laconic în care un anonim ce pretinde că e fost polițist spune că a găsit aceste file în timpul evenimetelor din 7 aprilie. Cam atât.

Citind documentul,  l-am găsit extrem de curios, incitant și, chiar, beletrizabil, dar, ne-am întrebat în repetate rânduri, ce relevanță are aceasta în descoperirea adevărului despre 7 aprilie? Nu e vorba oare de o corespondență privată, amoroasă pe alocuri, ce ar trebui să rămână în arhivele celor care au organizat interecepția?

Cititorii atenți ai Unionului și ai ziarului Jurnal de Chișinău au observat, probabil, că, acum două săptămâni,  am publicat un fragment din documentul secret și un baner în care spuneam VREM MAI MULT. Eram siguri că cei care ne-au trimis plicul vor reacționa într-un fel anume și, cine știe, ne vor furniza informații suplimentare privind acest subiect. Zadarnică așteptare!

Între timp, discuțiile în cadrul redacției Union atinseseră punctul de fierbere. Publicăm sau nu publicăm documentul? Tabăra hiperdeontologică pedala pe ideea că e vorba de o corespondență privată și nu ar trebui să ne băgăm în viața oamenilor. Ceilalți, adevărați câini turbați ai societății, aduceau argumente imbatabile: în cazul dat nu e vorba de doi hulubași îndrăgostiți și neprihăniți, ci de niște personaje care au jucat, poate, cele mai importante roluri în derularea evenimentelor din 7 aprilie. Pe urmă, conținutul discuțiilor lor nu vizează doar relațiile lor intime, dar și aspecte care, fie și indirect, ar putea turna lumină asupra celor întâmplate acum trei ani.

Până la urmă,  a învins tabăra dură,  și am căzut de acord cu ei că documentul prezintă un subiect de rezonanță publică fiindcă atinge un subiect de maxim interes național.

Așadar, timp de șase zile veți avea ocazia să urmăriți incredibila poveste a lui Mark și Natasha.

Am mers în coloana Marșului Unirii până în momentul în care mulțimea a fost oprită de polițiști. Am plecat indată spre locul cu pricina și i-am urmărit pe mulți participanți implicați în acțiunea de provocare, am auzit ce vorbesc polițiștii și securiștii și am tras o concluzie că spectacolul a fost pus la cale nu doar de ruso-sovieticii ieșiți în calea unioniștilor. Nu doar. A fost o înscenare regizată, de fapt, de actuala guvernare.

Să le luăm pe rând.

Un grup de 30-40 de băieti, bine clădiți, cu drapele ciudate în mâini, membri ai organizației kgb-iste Patrioții Moldovei și șoviniști ruși, numiți națbol, s-au adunat în preajma Arcului de Trumf fără a avea o autorizație. Din informațiile pe care le dețin, ei intenționau să lanseze provocarea în apropierea Ambasadei României, pe unde urma să treacă Marșul Unirii. Foarte puțină lumea știa de schimbarea de planuri și, implicit, a itinerarului. Ei, iată, că kgb-iștii și națbolii au aflat și au ieșit pe partea carosbilă a bulevardului Ștefan cel Mare, pornindu-se spre coloana ce venea dinspre Academie. Polițiștii nu i-au oprit, cu toate că erau obligați s-o facă din, cel puțin, două motive. Unu: ruso-sovieticii nu aveau autorizație de marș, doi: până și un copil înțelegea că, astfel, poliția contribuia la provocarea unor confruntări cu rezultate greu de prevăzut.

Poliția a intervenit în ultimul moment, dar și atunci avea un comportament ciudat – unioniștilor li se spunea să se împrăștie ca să nu provoace ciocniri, iar patrioții kgb-iși erau ținuți  încercuiți în mijlocul bulevardului, făcând astfel imposibilă dispersarea lor.

Marșul pașnic al unioniștilor trebuia compromis, în știrile tv trebuiau să apară cadre cu violențe, astfel ca burtă-verde din fața televizorului să nu-și pună prea multe întrebări privind natura provocărilor, ci să scoată un râgâit: „Șeva nu-i ghini cu Unirea asta”.  

Actuala putere crede, probabil că această lucrare i-a reușit de minune...

În finalul ultimului său articol Nicolae Negru scrie următoarele:

„Fără interconectarea rețelelor energetice, fără construcția de noi poduri, fără spațiul informațional comun și o liberă circulație a persoanelor, mărfurilor și capitalurilor dintre ambele maluri ale Prutului, reunirea nu se poate face, oricât s-ar mărșălui pe străzile Chișinăului sau Balțiului și s-ar clama „Basarabia, pământ românesc!” Firește, acțiunile festive, simbolice își au rostul lor. Dar nu în locul faptelor concrete, cum sunt cele anunțate la Iași.”

E corect? Da, e corect, parcă, dar nu pot fi de acord cu acest raționament și iată de ce:

1.    A ieși la Chișinău, dar mai ales la Bălți, în stradă, în mijlocul unei mulțimi fanatizate ruso-comuniste și a scanda lozinci românești, unioniste, nu mi se pare o acțiune  festivă și simbolică. Trebuie să ai mult curaj și să-ți asumi riscuri enorme. Inclusiv cele de integritate fizică.

2.    Chiar dacă am anumite rezerve față de Consiliul Unirii (am mai scris despre asta), nu pot să nu recunosc că simplul fapt al creării unei structuri largi, fățiș unioniste, a stârnit chițcăieli mai ceva ca ale lui michiduță stropit de busuiocul cu agheazmă. La drept vorbind, asemena chițcăieli nu am auzit în ultimii 20 de ani.

3.    Rețelile energetice și podurile sunt o chestie bună, utilă și îndreptată spre folosul oamenilor, doar că nu văd ce treabă au acestea cu Unirea. Poți să construiești șosele moderne, gazoducte de mare capacitate, dar să nu te apropii nici cu o iotă de scopul final. Unirea nu se măsoară în poduri. E o stare de spirit, e o chestie ce ține de suflet, greu de explicat. De ce copilul trebuie sa fie alătiuri de mama și de tata? Fiindcă!

4.    Orice tărăgănare, orice abordare confuză a problemei Unirii nu face decât să sporească starea de neîncredere în reușita proiectului unionist. Nu-i cred nici pe acei care au trădat propriile idealuri și acum repetă ca bezmeticii: „Republica Moldova și România se vor întâlni în Uniunea Europeană”. Fals! Dacă se va întâmpla acest miracol peste 30 de ani, sau chiar 20, așa zisa R.M. nu va mai avea nimic în comun cu România. Populația care va rămâne aici după exodul masiv și interminabil al moldovenilor destupați la minte va fi orice doriți, numai romani nu!

5.    Spațiu informațional comun? Luați-vă grija! Nicio guvernare de la Chișinău, actuală sau viitoare, nu va îndrăzni să interzică, bunăoară, difuzarea pe cea mai importantă frecvență de stat a televiziunii de stat din Rusia. Orice, numai nu asta! Televiziunea digitală va șterge aceste nedreptăți? Nu fiți naivi! Tehnic, Moldova de Est este pregătită chiar acum să treacă la televiziunea digitală, dar nu va trece nici în viitorii 5 ani! Ce folos ca TVR1, formal, este retransmisă pe teritorul dintre Prut și Nistru? Comuniștii au încercat să ne ia TVR-ul interzicându-l. Ei, iată, că Plahotniuc ne-a demonstrat cum poate fi distrus TVR dufuzându-l pe o frecvență cu acoperire națională. Creând un spațiu informațional unic!

6.    Cu câteva zile în urmă, m-a marcat o știre venită din Belgia. Direcția unei școli flamande le-a interzis elevilor să vorbească în pauze în limba franceză. Ca să vezi, flamanzii sunt mai bogați decât valonii, au șosele mai netede și poduri mai înalte. Dar copiii lor vorbesc în pauze în limba franceză. Iată de ce trebuie să existe cineva care să strige în fiecare zi: „Basarabia este România!”

Acum doi ani, Jurnal de Chișinău, i-a decernat lui Ernest Vardanean tradiționalul Premiul Libertății. Până la el a fost menționat Valeriu Boboc (post mortem), după – regele României Mihai I.  Nu cred ca Jurnal de Chișinău a greșit atunci. Un ziar serios cum e Jurnal a selectat riguros candidații pentru cel mai important premiu oferit persoanelor care s-au făcut remarcate pe parcursul unui an.

Vardanean corespundea întrutotul acestor criterii: arestat și ținut ilegal în pușcărie de un regim criminal; supus unor presiuni fizice și unor torturi psihologice în urma cărora a fost obligat să recunoască că e spion al Chișinăului.

Soția lui Vardanean, mama lui și alte rude plângeau pe la toate posturile de televiziune. Durerea lor putea fi înțeleasă.

Ziarul  asta a făcut: i-a înțeles și i-a acordat Premiul Libertății în valoare de 10.000 lei. Acum, însă, aflăm cu stupoare ca Vardanean a luat partea torționarilor săi și toarnă noroi în capul celor care au contribuit la eliberarea lui, picură venin antiromânesc în sufletele măcinate de ideologia Kremlinului.

Dacă ar afla asta, Valeriu Boboc s-ar răsuci în mormânt și ar ofta amar regele României.

Nu zic că nu trebuie să-i luăm în seamă cumva pe străini, nu! Chiar și premii le vom da, rupând  niște lei de la bugetul nostru modest. Atâta doar că ne vom gândi deja foarte bine la morții noștri ca să nu urle mai târziu din morminte!

Sunt unul dintre semnatarii Declaraţiei Consiliului Unirii (CU) şi am participat la şedinţa de constituire a grupului de lucru al Consiliului. Am spus atunci că pledez pentru alte forme de organizare a activităţii unioniste decât CU. Vorba aia - nu poţi călca de două ori în acelaşi Consiliu. Iată de ce, fiind invitat sa particip în continuare la lucrarile CU, mă gândeam să ignor invitaţiile şi să mă concentrez pe ideea crearii unor grupuri mai puţin ortodoxe (dar foarte secrete) care ar promova unionismul în mase, cum se zice.

Pe neaşteptate, însă, m-am văzut nevoit să renunţ la planurile mele. De ce? De vină se face homo sovieticus pre numele lui Marian Ilici Lupu.

Declaraţia lui Lupu cum că dânsul va lupta cu ideea Unirii m-a intrigat la nebunie. Nu, zău! şi cum o va face? Va folosi şi mai mult maimuţăreala lingvistică pretins dâmboviţeană? Ne va explica dualitatea ştiinţifico-politică a limbii române? Se va afilia cu Voronin ca să facă front comun anti-românesc? Va plânge pe jiletka lui Putin? Va dona bani săracilor din averea sa? Va slăbi cu 40 de kile? Va ordona să-i aresteze pe unionişti sau va interzice cuvintele Basarabia, România, Unire?

E dat naibii acest Lupu! Ia-auzi, va lupta cu ideea Unirii! El, care habar nu are ce înseamna lupta, el care a crescut pe drojdiile ideologiei sovietice, - se angajează să lupte cu noi, în sângele cărora bate scrumul  deportaţilor şi împuşcaţilor de ruso-sovieticii lui!

Ei, pe asta chiar vreau s-o văd cu ochii mei! Dar până atunci, sunt nevoit să renunţ, deocamdată, la planurile mele şi plec diseară la şedinţa Consiliul Unirii.

Hai la trântă, tov. Lupu!

Deputaţii găgăuzi vor referendum pentru adrerarea la comunitatea euro-asiatică. O rusoaică de la Publika TV, Pahomova, vrea referendum pentru conferirea limbii ruse a statutului de limbă de stat. Şi ea nu e singura. Comuniştii vor introducerea bicolorului roş-albastru, după modelul transnistrean roş-verde, şi interzicerea tricolorului pe care Voronin l-a numit drapel fascist.

Nu s-a auzit nicio vorbă, nicio reacţie a autorităţilor din Moldova de Est la aceste şi multe alte iniţiative preţioase ale Moscovei.

Încă odată: dacă mâine va avea loc un referendum la orice temă idioată propusă de ideologii ocupanţi, rezultatele vor în fi folosul lor. Şi nu doar din cauza că moldovenii sunt blegi, cu creierul teşit şi cu sindromul Stokholm băgat adânc în cerebel.

Milionul plecat în căutare de un trai mai bun ne va juca festa, odată şi odată. Satele sunt goale. Cei rămaşi sunt pustiiţi şi beau până la idiotizare. Copiii cresc gata mancurtizaţi. Cuţitul a devenit cel mai accesibil şi operabil argument în polemicile şi confruntările de idei de prin mahalale scufundate în beznă. Criminalitatea arată altfel decât în rapoartele Ministerului de Interne.

Moldovenii devin tot mai puţini la număr. Pericolul dezaţionalizării nu e o invenţie a mea. Dacă lucrurile merg tot aşa şi mai departe, ruşii şi acoliţii lor vor hotărâ nestingherit soarta acestui pământ.

Ori îi aducem înapoi pe cei plecaţi, lucru irealizabil după mine, ori declanşăm o discuţie nemiloasă privind viitorul nostru. Să decidem, odată şi odată, dacă putem supravieţui fără România ca neam.

Poroblema se pune în mod tranşant: ori Unirea, ori pieirea!

Continuăm completarea listei lui KAMSAMOKA

11. În Letonia, referendumul cu privire la conferirea statutului de limbă de stat limbii ruse a fost respins de peste 70 la suta dintre letoni.  Dacă s-ar fi desfăşurat în Moldova de Est, referendumul ar avea succes în proporţie de peste 70 la sută. Ar vota, în primul rând, moldovenii cu creierul teşit, adică majoritatea.

12. În Estonia, ca şi în alte state baltice, Rusia este considerată ţară agresoare, iar ruşii – ocupanţi. Dacă spui asta în Moldova de Est, rişti să te alegi cu capul spart. Nu, nu rusul o să-ţi dea cu ranga, ci moldoveanul.

13. Împuşcaţi de enkavedişti, înfometaţi de comunişti, despărţiţi de copii, de soţii, de părinţi şi deportaţi în Siberia, moldovenii au uitat ce le-a facut ocupantul, dar scuipă în limba româna, neamul românesc şi fratele român fiindcă, aşa a fost învăţat la şcoală!, acesta i-ar fi dat o palmă acum 70 de ani.

14. Voronin are un plan: să vină la putere şi să schimbe drapelul de stat din tricolor în bicolor. Nu întâmplător a primit indicaţii să apară cu drapele roş-albastre, chipurile al lui Ştefan cel Mare, nu întâmplător sunt prinse tot mai multe panglici bicolore de antenele autoturismelor. Ca prin minune, au uitat de „gheorghievskaia lentocika”. Moldovenii care nu-şi cunosc istoria neamului, iar singura personalitate de care au auzit e Ştefan cel Mare, vor aplauda, ca oligofrenii, noua propunere. Totul va fi cât se poate de democratic, staţi fără grijă!

15. Pretinşii intelectuali moldoveni (de la Iuduşca Roşca pâna la kaghebistul Plugaru) lansează cu regularitate campanii de provocare a certurilor dintre moldoveni. Aţi văzut vreo campanie îndreptată împotriva ocupanţilor? Asta e!